sunt ducele de Guise, plecati de aici, ca n o sa ma înjunghie nimeni pe coridorul asta strâmt. De altminteri – continua el în soapta – asta ar însemna o hotarâre, si nu mai ia nimeni hotarâri de când domnul cardinal de Richelieu a trecut în lumea celor ves¬nici. Ei da, într adevar, acela era un barbat! Am zis, de mâine încolo îmi arunc tunica în urzici! Apoi, razgândindu se: Dar nu, nu înca! adauga. Mai am de îndeplinit o fapta mareata, si o voi îndeplini; dar asta, jur, va fi cea din urma!
Nu apuca sa termine bine fraza, când un glas se auzi strigându l din camera regelui:
— Domnule locotenent!
— Iata ma – raspunse el.
— Regele vrea sa ti vorbeasca.
— Ia sa vedem – îsi spuse locotenentul – te pome¬nesti ca e vorba tocmai de fapta la care ma gândeam eu.
Si intra la rege.
12.- REGELE SI LOCOTENENTUL
În clipa când regele îl vazu pe ofiter lânga el, facu semn valetului de camera si gentilomului sa iasa.
— Cine e de serviciu mâine, domnule? întreba apoi.
Locotenentul îsi înclina capul cu o supunere ostaseasca si raspunse:
— Eu, sire.
— Cum, tot dumneata?
— Eu, totdeauna.
— Dar cum se face asta, domnule?
— Sire, muschetarii, în calatorie, fac de paza la toate posturile casei maiestatii voastre, adica pe lânga domnia ta, pe lânga regina mama si pe lânga domnul cardinal, care îm¬prumuta de la rege cea mai buna parte, sau