odihna rece si întunecata pe care i o fagaduia moartea.
Acestea erau gândurile care l chinuiau pe nefericitul print, în timp ce, încovoiat pe calul sau, al carui frâu îl lasase liber, mergea sub soarele dulce si cald al lunii de mai, în care sumbra mizantropie a proscrisului vedea parca o ultima jignire adusa durerii sale.
16.- REMEMBER!
Un calaret ce venea grabit pe drumul care urca spre Blois, de unde abia plecase de vreo jumatate de ceas, se încrucisa cu cei doi calatori si, oricât de grabit parea sa fie el, îsi ridica totusi palaria în momentul când trecu prin dreptul lor. Regele aproape ca nici nu l lua în seama pe tânar, caci calaretul acela care i întâlni pe drum era un tânar de douazeci si patru sau douazeci si cinci de ani; pe masura ce se departa, el întorcea din când în când capul si i facea cu mâna unui om care statea în picioare lânga poarta de fier a unei case frumoase, cu peretii albi si rosii, fiind zidita din caramizi si din bucati de piatra, cu acoperisul de tigla, asezata în partea stânga a drumului pe care îl urma printul.
Barbatul acesta, un batrân înalt si slab, cu parul alb – vorbim de cel care statea în picioare lânga poarta – barbatul acesta raspundea semnelor pe care i le facea tânarul cu alte semne de despartire, la fel de duioase, ca ale unui parinte. Tânarul disparu la cea dintâi cotitura a drumului marginit de copaci falnici, si batrânul se pregatea sa intre în curte, când cei doi calatori, ajunsi în dreptul portii, îi atrasera luarea aminte.
Regele mergea, dupa cum am spus, cu capul aplecat, cu bratele cazute, lasându se purtat de pasul si aproape de voia calului; la rândul sau, Parry, ca sa se poata bucura si mai mult de caldura placuta a soarelui, îsi scosese palaria si îsi plimba privirea când la dreapta, când la stânga