— Hm! facu Athos râzând. Maiestatea voastra glumeste, caci are un milion. Ah, de ce nu am eu macar o jumatate din aceasta suma: as fi pus pe picioare un regiment pâna acum! Dar, slava Domnului, mi au mai ramas aici câteva fisicuri de aur si câteva diamante ale familiei. Maiestatea voastra va binevoi, sper, sa le împarta cu un slujitor devotat.
— Cu un prieten. Da, conte, dar cu o conditie: ca, la rândul meu, acest prieten sa împarta cu mine mai târziu.
— Sire – zise Athos, deschizând o cutie din care scoase aur si giuvaericale – iata ca suntem destul de bogati. Noroc ca suntem patru, ca sa ne aparam de hoti.
Bucuria facu sa zvâcneasca sângele în obrajii palizi ai lui Carol al II lea. Vazu apropiindu se de scara cei doi cai ai lui Athos, adusi de Grimaud, care se si încaltase cu cizme pentru drum.
— Blaisois, sa dai aceasta scrisoare vicontelui de Bra¬gelonne. Pentru toata lumea, sunt plecat la Paris. Îti las în seama casa, Blaisois!
Blaisois facu o plecaciune, îl îmbratisa pe Grimaud si închise poarta grea de fier.
17.- UNDE ESTE CAUTAT ARAMIS, DAR UNDE NU L AFLAM DECÂT PE BAZIN
Nu trecusera nici doua ceasuri de când plecase stapânul casei, care, spre a i amagi pe Blaisois, apucase pe drumul catre Paris, si un calaret cu un frumos cal breaz se opri în fata portii. Cu un "Hei!" rasunator, el striga la grajdarii ce stateau înca roata, dimpreuna cu gradinarii, în jurul lui Blaisois, povestitorul din toate zilele al slugarimii de la cas¬tel. Acest "Hei!", pe care jupânul Blaisois îl cunostea fara îndoiala, îl facu sa întoarca fata si sa exclame tare:
— Domnul d'Artagnan!... Dati fuga, mai, si i deschideti poarta!
O ceata de opt vlajgani se repezi la poarta de fier, care fu deschisa