una dintre cele mai posomorāte stari ale lui d'Artagnan. Cu capul īnclinat, cu pri¬virea nemiscata, lasa sa i atārne picioarele de o parte si de alta a calului si īsi spunea, īn acea visare īncetosata care poate sa ajunga uneori pāna la cea mai adānca filozofie:
Nici prieteni, nici viitor, nici nimic. Puterile īmi sunt sleite, ca si flacarile prieteniilor trecute. Oh, se apropie batrānetea, rece, necrutatoare; ea īnvaluie īn zabranic de doliu tot ce a fost stralucire, tot ce a fost mireasma īn tineretea mea, apoi īsi arunca aceasta dulce povara pe umeri si o duce, īmpreuna cu ce a mai ramas, īn prapastia fara fund a mortii.
Un fior strānse inima gasconului, atāt de dārza si atāt de tare īn fata tuturor nenorocirilor vietii, si timp de cāteva clipe norii i se parura negri, iar pamāntul moale si alunecos ca īntr un cimitir.
Īncotro ma īndrept?... se īntreba el. Ce am sa fac?... Singur, cu desavārsire singur, fara camin, fara prieteni... Ei si?! exclama apoi deodata.
Si dadu pinteni calului, care, negasind nici un prilej de amaraciune īn ieslea plina cu ovaz de la Pierrefonds, se fo¬losi de īndemnul stapānului sau spre a si arata voiosia prin¬tr un galop care tinu doua leghe.
"La Paris!" īsi zise d'Artagnan.
Si a doua zi descaleca īn Paris.
I au trebuit zece zile ca sa faca aceasta īntreaga ca¬latorie.
19.- CE AVEA DE FACUT D'ARTAGNAN LA PARIS
Locotenentul sari din sa īn fata unei pravalii de pe strada Lombarzilor, cu firma "Drugul de Aur". Un barbat plesnind de sanatate, care purta un sort alb si īsi netezea mustata carunta cu o māna grasulie, scoase un strigat de bucurie de īndata ce vazu calul breaz īn fata casei lui.