la brâu, lasând sa se vada, prin aceasta miscare ce i desfacu tunica, împletitura migaloasa a unei camasi de zale menita sa l apere împotriva primei lovituri de pumnal a unui ucigas. Dupa aceea, îsi trecu un dirk scotian în mâna stânga si, întorcându se catre Athos, îi spuse:
— Sunteti gata, domnule? Eu sunt.
Athos, spre deosebire de Monck, îsi scoase pumnalul, pe care l puse pe masa, îsi desfacu centura de care era legata spada si o întinse alaturi de pumnal, apoi, fara nici un fel de prefacatorie, deschizând copcile tunicii lui, ca si cum ar fi cautat o batista, îsi arata sub camasa subtire de matase pieptul gol, fara nici o arma de atac sau de aparare.
"Iata, într adevar, un om ciudat – îsi spuse Monck; n are nici o arma la el. Sa fie oare vreo cursa ce mi se întinde acolo?"
— Generale – zise Athos ca si cum ar fi ghicit gândul lui Monck – ati hotarât sa fim singuri; e foarte bine asta, însa un mare capitan nu trebuie sa si puna niciodata viata în primejdie cu atâta îndrazneala: e noapte, trecerea prin mlastina poate sa fie nesigura – luati pe cineva sa va însoteasca.
— Aveti dreptate – zise Monck. Si striga: Digby!
Aghiotantul se ivi numaidecât.
— Cincizeci de oameni cu spade si flinte! ordona ge¬neralul.
Si se uita întrebator spre Athos.
— Sunt putini – raspunse Athos – daca va fi vreo primejdie; prea multi, daca nu va fi nimic.
— Atunci voi merge singur – zise Monck. Digby, n am nevoie de nimeni. Haide, domnule.
25.- MLASTINA
Athos si Monck strabatura, mergând dinspre lagar spre râul Tweed, acea