— Oh, domnisoara – grai el – cum sa ti multumesc pentru atâta bunatate?
— O sa ne socotim alta data – raspunse ea. Acum fugi cât mai repede, domnule de Bragelonne, deoarece doamna de Saint Rémy nu e îngaduitoare si o singura vorba din partea ei ar putea provoca aici o vizita domi¬ciliara cu urmari neplacute pentru toti. Adio...
— Dar Louise... cum am putea sa aflam?...
— Du te, du te! Regele Ludovic al X lea stia el bine ce facea atunci când a nascocit posta.
— Vai! suspina Raoul.
— Si apoi, mai sunt aici si eu, care pretuiesc cât toate postele regatului! Repede, pe cal! Daca doamna de Saint Rémy se va întoarce sa mi faca morala, cel putin sa nu te mai gaseasca aici!
— Are sa i spuna tatalui meu, asa i? murmura Raoul.
— Si o sa fii certat! Vai, viconte, se vede ca vii de la curte: esti fricos ca regele. Eh! Aici, la Blois, noi nu prea ne sinchisim de consimtamântul lui papa. Întreaba l pe Malicorne.
Cu acestea, nebunatica fata îl scoase pe Raoul pe usa de la intrare, împingându l de umeri. Tânarul se strecura de a lungul porticului, îsi lua calul, sari în sa si porni la vale în galop, ca si cum cei opt paznici ai DOMNULUI s ar fi repezit cu totii pe urmele lui.
4.- TATAL SI FIUL
Raoul apuca pe drumul atât de cunoscut, atât de drag inimii lui, care ducea de la Blois la resedinta contelui de La Fčre.
Cititorul ne va scuti de o noua descriere a acestei lo¬cuinte; el a patruns acolo, împreuna cu noi, în alte vre¬muri, asa ca o cunoaste destul de bine. Atât doar ca, de la ultima calatorie pe care am facut o aici, zidurile au ca¬patat o culoare mai cenusie, iar olanele, tonuri aramii