33.- AUDIENTA
— Ei bine? zise Athos cu o blânda expresie de mustrare, dupa ce d'Artagnan citi scrisoarea ce i fusese trimisa de Monck.
— Ei bine – raspunse d'Artagnan, îmbujorându se de placere, dar si de nitica rusine ca se grabise sa i învinuiasca pe rege si pe Monck – e un semn de bunavointa... care nu obliga la nimic, e adevarat... Însa, oricum, o bunavointa.
— Mi ar fi fost greu sa l cred pe print un ingrat – fu de parere Athos.
— Fapt este ca prezentul sau e înca destul de aproape de trecutul lui – replica d'Artagnan. Dar, în sfârsit, pâna la acest caz, totul îmi dadea dreptate.
— Asta asa este, draga prietene, recunosc si eu. Ah, dar iata ca ti s a înseninat din nou privirea. Nu ti poti închipui cât de mult ma bucura asta.
— Asadar, precum vezi – relua d'Artagnan – Carol al II lea îl primeste pe domnul Monck la ceasurile noua; pe mine ma va primi la ceasurile zece; e o mare audienta, una din acelea pe care noi le numeam, la Luvru, aghiazma la curte. Hai sa ne apropiem si noi de aghiazmatar. Haide, draga prietene!
Athos nu i mai raspunse nimic si amândoi se îndreptara, grabind pasul, spre palatul Saint James, în fata caruia se afla înca o multime de lume, ce se înghesuia ca sa vada la ferestre umbrele curtenilor si sclipirile rasfrânte de chipul regal. Bateau opt ceasuri când cei doi prieteni luara loc în galeria plina de curteni si de oameni care aveau ceva de cerut. Toti de acolo îsi întorceau privirile spre vesmintele lor simple si de croiala straina, ca si spre cele doua capete atât de nobile si atât de pline de demnitate si de importanta. La rândul lor, Athos si d'Artagnan,