— Milord – raspunse d'Artagnan – fii încredintat ca ma voi socoti foarte onorat daca, acolo, vei binevoi sa ti aduci aminte ca m ai cunoscut aici. Iar acum, îngaduie mi... Si întorcându se catre lady Henriette: Doamna – zise el – alteta voastra e fiica a Frantei si, în aceasta calitate, na¬dajduiesc sa va revad la Paris. Una din zilele mele fericite va fi aceea în care alteta voastra îmi va da un ordin oare¬care, pentru a mi aduce aminte, mie, ca n ati uitat recoman¬darile augustului vostru frate.
Si se înclina în fata tinerei printese, care, cu o gratie în¬tru totul regeasca, îi întinse mâna sa i o sarute.
— Ah, doamna – rosti în soapta Buckingham – ce trebuie sa fac pentru a obtine din partea altetei voastre o asemenea favoare?
— Doamne, milord! raspunse lady Henriette. Întreaba l pe domnul d'Artagnan, el îti va spune.
36.- CUM D'ARTAGNAN A SCOS, CA ZÂNA DIN POVESTE, UN CASTEL DINTR O LADA
DE BRAD
Cuvintele regelui privitoare la amorul propriu al lui Monck stârnira în sufletul lui d'Artagnan temeri nu tocmai marunte. Locotenentul stapânise toata viata lui marea arta de a si alege dusmanii, iar atunci când se nimerea ca acestia sa fie neînduplecati si de neînfrânt, însemna ca nu putuse, sub nici un motiv, sa faca altfel. Dar punctele de vedere se schimba mult de a lungul unei existente. Totul e ca o lan¬terna magica, ale carei privelisti ochiul omenesc le preface de la an la an. De aici rezulta ca, între ultima zi a unui an în care toate se vedeau în alb si prima zi a celui urmator, în care toate se vor vedea în negru, nu se afla decât rastimpul unei singure nopti.
D'Artagnan, atunci când plecase din Calais cu cei zece hojmalai ai lui, se temuse tot atât de putin ca va avea de lup¬tat cu Goliat, Nabucodonosor