Si iesi, la rândul lui, putin buimacit dupa aceasta lupta încordata cu generalul.
— Asadar – îsi zise mai departe – iata ma proprietar... Dar cum dracu sa împart castelul acela cu Planchet? Poate doar sa i dau lui pamântul si eu sa pastrez castelul, ori sa ia el castelul, în timp ce eu... Haidade! Domnul Monck nu va îngadui în ruptul capului ca eu sa împart cu un bacan o casa în care a locuit el! E prea mândru ca sa admita asta! Dar, la urma urmei, pentru ce atâta vorba? Ca doar nu da¬torita banilor asociatiei m am ales cu acest castel, ci numai desteptaciunii mele; ca atare, e numai al meu. Si acum, sa ma întâlnesc cu Athos.
Si porni spre locuinta contelui de La Fčre.
37.- CUM D'ARTAGNAN RÂNDUI PASIVUL ASOCIATIEI ÎNAINTE DE AI STABILI
ACTIVUL
— Hotarât lucru – îsi zise d'Artagnan – sunt în zodie buna. Steaua care luceste o data în viata oricarui om, care a luat pentru Iov si pentru Iros, cel mai nenorocit dintre iudei si cel mai sarac dintre greci, luceste în sfârsit si pentru mine. Nu voi mai face prostii, voi cauta sa trag foloase; e si vremea ca sa mi vie mintea la cap!
Mânca în seara aceea, foarte bine dispus, cu prietenul sau Athos, fara a i vorbi nimic de donatia asteptata, dar, în timp ce se ospatau, nu se putu împiedica sa l întrebe totusi pe amicul sau câte ceva în legatura cu însamântatul, cu plantarile, cu productia în genere. Athos raspundea cu bunavointa, asa cum facea el întotdeauna. Se gândea ca d'Artagnan voia pesemne sa devina proprietar de pamânt; numai ca, în câteva rânduri, se pomeni regretând voiosia atât de mare si glumele atât de hazlii ale veselului sau tovaras de odinioara. Într adevar, d'Artagnan, tragând farfuria mai aproape, începuse sa scrie în grasimea sleita de pe fundul ei