la¬sata pâna astazi în umbra de catre toti istoricii, acesti ilustri confrati ai nostri.
38.- UNDE SE VEDE CA BACANUL FRANCEZ A IESIT CU OBRAZUL CURATÎNCA DIN
VEACUL AL XVII LEA
Odata socotelile încheiate si toate sfaturile date, d'Arta¬gnan nu se mai gândi decât sa se vada la Paris cât mai repede cu putinta. Athos, la rândul sau, era dornic sa se întoarca la casa lui si sa se odihneasca putin. Oricât de întregi ar ramâne sufletul si trupul dupa oboselile calatoriei, omul pornit la drum simte cu placere, la capatul zilei, chiar atunci când ziua a fost frumoasa, ca noaptea îi va aduce dulceata somnului. De aceea, calarind alaturi, de la Boulogne la Paris, cei doi prieteni, fiecare adâncit în lumea gândurilor lui, nu vorbira despre lucruri atât de însemnate încât sa merite osteneala de a le mai povesti cititorului: si unul si altul, furati de visurile proprii si faurind planuri de viitor deosebite între ele, cautau mai ales sa scurteze drumul, grabind pasii cailor. În seara celei de a patra zile de la plecarea lor din Boulogne, Athos si d'Artagnan ajunsera la barierele Parisului.
— Încotro o apuci acum, scumpe prietene? întreba Athos. Eu ma duc de a dreptul la hanul unde trag de obicei.
— Iar eu de a dreptul la asociatul meu.
— La Planchet?
— Ei, Doamne, da: la "Drugul de Aur".
— Am ramas întelesi ca ne vom mai revedea, nu i asa?
— Daca mai ramâi la Paris, da; caci eu voi ramâne aici.
— Nu. Dupa ce l voi îmbratisa pe Raoul, caruia i am dat întâlnire la mine, la han, voi pleca fara întârziere spre La Fčre.
— Ei bine, adio, atunci, scump si desavârsit prieten!