— Pe legea mea – raspunse d'Artagnan, netezindu si mustata – nu zic nu, si daca vreodata istoricul se va gândi la mine când va vorbi despre aceasta întâmplare, va putea sa spuna ca nu s a adapat la un izvor prost. Asculta dar, Planchet, vreau sa ti povestesc totul.
— Iar eu voi face între timp gramajoare – zise Plan¬chet. Începeti, scumpul meu stapân.
— Sa vezi... – începu d'Artagnan, potrivindu si rasu¬flarea.
— Una – numara Planchet, strângând prima gramajoara de bani.
39.- JOCUL DOMNULUI DE MAZARIN
Într unul din vastele saloane ale Palatului Regal, cu pe¬retii îmbracati într o catifea întunecata pe care sclipeau ca¬drele aurite ale unui mare numar de tablouri minunate, se vedea, în seara însasi a sosirii celor doi francezi, toata curtea adunata în fata alcovului domnului cardinal Mazarin, care pregatise o seara de jocuri în cinstea regelui si a reginei.
Un mic paravan despartea trei mese, asezate într un colt al încaperii. La una din aceste mese se aflau regele si cele doua regine. Ludovic al XIV lea, asezat în fata tinerei regine, sotia lui, îi zâmbea cu o expresie de foarte reala fericire. Ana de Austria tinea cartile cu dosul spre cardinal si nora sa o ajuta la joc, atunci când nu i zâmbea sotului ei. Cât despre cardinal, care statea culcat, cu o înfatisare foarte slabita, foarte obosita, jocul lui îl facea contesa de Soissons, iar el urmarea doar îndeaproape cartile, cu o privire plina de pa¬tima si lacomie.
Cardinalul fusese sulemenit de Bernouin; dar rosul care i stralucea numai în pometii obrajilor facea sa iasa si mai mult la iveala paloarea bolnavicioasa a restului figurii si galbenul lucios al fruntii. Singuri ochii aveau o sclipire mai vie, si asu¬pra acestor ochi de bolnav se atinteau din când în când privi¬rile nelinistite ale regelui, ale