— Da, domnule – raspunse Ludovic al XIV lea. Spune ne cele ce ai de împartasit, domnule conte – adauga el, întorcându se catre Athos.
Athos intra numaidecât în subiect fi propuse în chipul cel mai solemn mâna lady ei Henriette Stuart tânarului Print, fratele regelui.
Convorbirea tinu aproape un ceas; dupa aceea, usile salonului fura deschise din nou pentru curteni, care îsi re¬ocupara locurile de mai înainte, ca si cum nimic nu i ar fi stânjenit în desfasurarea placerilor din seara aceea. Athos se regasi atunci aproape de Raoul, astfel ca tatal si fiul putura, în sfârsit, sa si strânga mâinile.
42.- DOMNUL DE MAZARIN DEVINE RISIPITOR
În timp ce Mazarin cauta sa si recapete calmul dupa fierbinteala prin care trecuse, Athos si Raoul schimbara câteva cuvinte într un colt al salonului.
— Asadar, iata te la Paris, Raoul – zise contele.
— Da, domnule, de când s a reîntors domnul print de Condé.
— Nu pot sa ti vorbesc prea mult aici, unde ne privesc atâtia ochi, dar am sa plec numaidecât la mine acasa si am sa te astept acolo de îndata ce serviciul îti va îngadui sa vii.
Raoul se înclina. Domnul de Condé venea spre ei. Prin¬tul avea acea privire limpede si adânca prin care se fac de¬osebite pasarile de prada de soi nobil; însasi fizionomia lui oferea mai multe trasaturi distinctive în aceasta privinta. Se stie ca printul de Condé avea un nas acvilin, ce iesea, ascu¬tit, taios, de sub o frunte usor înclinata si mai mult îngusta decât înalta; ceea ce, daca ar fi sa ne luam dupa gurile rele de la curte, necrutatoare nici chiar fata de un geniu, aducea la mostenitorul ilustrilor printi ai casei de Condé mai mult cu un plisc de vultur decât cu un nas omenesc. Aceasta pri¬vire patrunzatoare, aceasta expresie