Mazarin îi întinse mâna.
— Cât mai am de trait? întreba el, oprindu si ochii mari asupra chipului nemiscat al medicului.
— Monseniore, asta nu se spune niciodata.
— Oamenilor de rând, fie; dar mie... mie pentru care orice clipa pretuieste cât o comoara, mie spune mi, Guénaud, spune mi!
— Nu, monseniore, nu.
— Vreau, îti spun. Oh, da mi înca o luna, si pentru fiecare din aceste treizeci de zile îti voi plati o suta de mii de livre.
— Monseniore – raspunse Guénaud cu glas hotarât – Dumnezeu e acela care va poate da zilele, si nu eu. Dumnezeu nu va mai da decât cincisprezece zile!
Cardinalul scoase un suspin adânc de durere si cazu peste perna sa, murmurând:
— Multumesc, Guénaud, multumesc.
Medicul se pregatea sa plece; muribundul se trezi din nou:
— Tacere – rosti el cu ochii învapaiati – tacere!
— Monseniore, sunt doua luni de când cunosc aceasta taina; vedeti dar ca am pastrat o bine.
— Du te, Guénaud, voi avea grija sa fii rasplatit; du te si spune i lui Brienne sa mi trimita un mesager. Sa fie chemat domnul Colbert; du te.
44.- COLBERT
Colbert nu era departe. În tot timpul serii statuse retras într un coridor si vorbise cu Bernouin, apoi cu Brienne, comentând, cu mirosul propriu oamenilor de curte, zvonurile ce apareau dupa fiecare întâmplare, ca basicile de aer la suprafata apei. Este momentul, fara îndoiala, sa zugravim, în câteva cuvinte, unul dintre cele mai intere¬sante portrete