— Bani cunoscuti – adauga Colbert ca raspuns la acest zâmbet.
Cardinalul se framânta putin în patul lui.
— Ce întelegi prin asta? întreba el.
— Înteleg – zise Colbert – ca, în afara de cele patruzeci de milioane cinci sute saizeci de mii doua sute de livre noua bancute si opt parale, mai sunt alte treisprezece milioane pe care nu le cunoaste nimeni.
— Uf! horcai Mazarin. Ce om!
În acea clipa, în deschizatura usii aparu capul lui Bernouin.
— Ce este – întreba Mazarin – si pentru ce sunt tulburat?
— Parintele duhovnic al eminentei sale a fost chemat pentru asta seara; si n ar mai putea sa vie la monseniorul decât tocmai poimâine.
Mazarin întoarse ochii catre Colbert, care îsi lua numaidecât palaria, spunând:
— Ma voi reîntoarce, monseniore.
Mazarin sovai.
— Nu, nu – spuse el – am tot atâta treaba cu dumneata, ca si cu el. De altminteri, dumneata îmi esti ca un al doilea duhovnic... asa ca ceea ce am sa i spun unuia, poate sa auda si celalalt. Ramâi aci, Colbert.
— Dar, monseniore, daca e vorba de o spovedanie, ma tem ca duhovnicul nu va îngadui sa fiu de fata.
— Nu te nelinisti din pricina asta, treci dupa perdea.
— Pot sa astept si afara, monseniore.
— Nu, nu, vreau sa auzi spovedania unui om de bine.
Colbert se înclina si trecu dupa perdea.
— Sa intre parintele duhovnic – zise Mazarin, lasând sa cada draperia.
45.- SPOVEDANIA UNUI OM DE BINE
Preotul intra numaidecât, fara sa para prea tulburat de zarva si forfota