— Fie – rosti încet de tot Ludovic al XIV lea, caci, asa cum spusese si Mazarin, numele lui Colbert îi era necunoscut, si el lua acest entuziasm al cardinalului drept o vorba a unui muribund.
Cardinalul cazu iarasi pe perna lui.
— De asta data, adio, sire... adio – murmura Mazarin. Sunt istovit si am înca un drum greu de facut pâna sa ma înfatisez înaintea noului meu stapân... Adio, sire.
Tânarul rege îsi simti ochii umezindu i se. Se mai apleca o data deasupra muribundului, care era aproape rece, apoi se îndrepta cu pasi repezi spre iesire.
49.- PRIMA APARITIE A LUI COLBERT
Întreaga noapte trecu în zvârcoliri deopotriva de mari si pentru muribund, si pentru rege: muribundul îsi astepta iz¬bavirea, regele îsi astepta libertatea.
Ludovic nu se culca de loc în noaptea aceea. La un ceas dupa ce parasi odaia cardinalului, afla ca muribundul, prinzând putine puteri, pusese sa fie îmbracat, fardat, pieptanat si ca voise sa primeasca pe ambasadori. Asemenea lui Au¬gust, socotea lumea aceasta un teatru, fara îndoiala, si voia sa joace în chip corect ultimul act al comediei sale.
Ana de Austria nu se mai întoarse la cardinal, caci nu mai avea ce sa faca acolo. Buna cuviinta fu luata drept pre¬text pentru absenta ei. De altfel, cardinalul nu i simtea lip¬sa; îndemnul pe care regina îl daduse fiului ei îi ramasese ca un cui înfipt în inima.
Aproape de miezul noptii, Mazarin, fardat înca, intra în agonie. Îsi revazuse testamentul, si întrucât acest testament era marturia exacta a vointei lui, iar cum el se temea ca vreo înrâurire dinafara sa nu se foloseasca de starea sa de slabiciune pentru a schimba ceva în testament,