îngrozit:
— Sticlele!... Sticlele mele!...
57.- GALERIA DE LA SAINT MANDÉ
Cincizeci de persoane îl asteptau pe intendentul su¬perior. Fouquet nu si îngadui nici macar ragazul de a schimba o vorba cu valetul sau de camera, si de la scara unde coborî din trasura trecu de a dreptul în primul salon. Acolo erau adunati prietenii lui, care discutau între ei; seful bucatar se pregatea sa întinda masa. Dar, mai mult decât toti, abatele Fouquet pândea întoarcerea fratelui sau si încerca sa faca onorurile casei în lipsa acestuia.
La sosirea intendentului superior se stârni un murmur de bucurie si de simpatie: Fouquet, totdeauna plin de vo¬iosie si bunavointa, de darnicie chiar, era iubit de poetii sai, de artistii si de oamenii lui de afaceri. Dar în asta seara, fruntea lui, pe care mica sa curte citea, ca pe aceea a unui zeu, toate miscarile din sufletul sau, pentru a sti ce linie de conduita sa aleaga, fruntea lui, pe care afacerile n o încreteau niciodata, era acum mai palida ca de obicei, si nu numai unul dintre prieteni observa aceasta paloare.
Fouquet se aseza la mijlocul mesei si prezida cu multa voie buna ospatul. Îi povesti lui La Fontaine expeditia lui Vatel cu vinurile sale. Lui Pellisson îi povesti întâmplarea cu Menneville si cu gaina slaba, în asa fel ca toata lumea îl putu auzi. Izbucni atunci o furtuna de râsete si de glume, care nu se potoli decât la un gest grav si trist al lui Pellisson.
Abatele Fouquet, nestiind în ce scop adusese vorba fratele sau despre aceasta întâmplare, asculta cu urechile atin¬tite si cauta pe chipul lui Gourville sau pe acela al inten¬dentului superior o explicatie pe care n o