partea domnului Fouquet, trebuie sa aiba o scrisoare de la domnul Fouquet".
— Oh – facu acesta – daca e vorba numai de a i da o scrisoare...
— Nu – raspunse Pellisson, care se ivi în coltul tufisului – nu, monseniore... Duceti va singur si vorbiti i în numele vostru.
— Da, ai dreptate; am sa ma retrag în casa ca si cum as avea de lucru; lasa caii înhamati, Pellisson. Tine lumea aici, Gourville.
— Un ultim sfat, monseniore – zise acesta.
— Spune, Gourville.
— Nu va duceti la guvernatorul închisorii decât în ul¬timul moment; e o îndrazneala, dar nu e un lucru chibzuit. Iertati ma, domnule Pellisson, daca sunt de alta parere decât dumneavoastra; dar credeti ma, monseniore, trimiteti i gu¬vernatorului o vorba prin cineva, e un om cumsecade, însa nu va duceti dumneavoastra personal.
— Asa voi face – zise Fouquet. De altminteri, avem înaintea noastra toata noaptea.
— Nu va bizuiti prea mult pe timp, chiar de ar fi de doua ori mai mare decât am avea nevoie – raspunse Pellisson; nu e niciodata rau sa ajungi mai devreme.
— Adio – zise intendentul superior. Vino cu mine, Pellisson. Gourville, ai grija de oaspeti.
Si pleca.
Epicurienii nu bagara de seama ca seful scolii disparuse; lautele cântara toata noaptea.
59.- UN SFERT DE CEAS ÎNTÂRZIERE
Fouquet, plecat de acasa pentru a doua oara în ziua aceea, se simti mai putin obosit si mai putin tulburat decât s ar fi putut crede ca ar fi