trimisi ca sa ne dati de veste ca a sosit mo¬mentul, nu i asa?
— De buna seama – raspunse d'Artagnan, care voia sa vada despre ce este vorba. Altfel, ce am cauta aici?
— Daca i asa, asezati va la fereastra, rogu va, si fiti cu ochii în patru.
D'Artagnan zâmbi pe sub mustata, îi facu un semn lui Raoul si se aseza ascultator la fereastra.
62.- TRAIASCA COLBERT!
Piata Grevei oferea o priveliste de a dreptul îngrozitoare în clipa aceea. Marea de capete, întinsa ca un covor, se lar¬gea pâna departe, semanând cu un lan întesat de spice dese si unduitoare. Din când în când, un vuiet necunoscut, un murmur îndepartat facea sa se miste acele capete si din miile de ochi sa tâsneasca scântei. Uneori se produceau mari vânzoliri. Îngradirea de spice se clatina si se prefacea în valuri mai miscatoare decât cele ale oceanului, care se rostogoleau de la margini catre mijloc si parea sa se arunce ca niste talazuri asupra sirului de arcasi ce înconjurau spânzuratorile. Atunci cozile halebardelor se plecau peste capetele sau peste umerii cutezatorilor navalitori; uneori, în locul cozilor de lemn se faceau simtite vârfurile de fier si atunci se casca numaidecât un mare cerc gol în jurul paznicilor, lucru ce se întâmpla spre nemultumirea celor de pe margini, asupra carora se rasfrângea apasarea acestei îmbrâncituri bruste ce i împingea catre parapetele Senei.
De la înaltimea ferestrei sale, de unde se vedea toata piata, d'Artagnan observa, cu o tainica placere, ca multi dintre muschetarii sau paznicii care erau amenintati sa fie înghititi de multime stiau sa se descurce cu ajutorul pumnilor sau al mânerelor de spade. Baga chiar de seama ca ei izbuti¬sera, datorita alaturarii corp lânga corp, ce sporeste puterea