pe care poetul zetar le avea în buzuna¬rul sau.
"Bun! gândi d'Artagnan. Înca nu stiu daca domnul Fouquet vrea sa întareasca Belle Isle cu ziduri de piatra; iata însa, în orice caz, munitii spirituale pentru castel."
Apoi, multumit ca facuse aceasta descoperire, se în¬toarse si se aseza din nou la masa.
D'Artagnan stia acum ceea ce voia sa stie. Ramase însa mai departe în fata comeseanului sau, pâna când în odaia alaturata se auzi o forfota de om ce se pregateste de plecare.
Poetul zetar sari îndata de la masa si dadu ordin sa i se înhame calul. Caruta îl astepta la poarta. Cel de al doilea calator se urca si el în sa, în curte, împreuna cu lacheul sau.
D'Artagnan îl însoti pe Jupenet pâna în port; aici, acesta îsi îmbarca în corabie si caruta, si calul. Cât despre celalalt calator, mai acatarii, facu si el acelasi lucru cu cei doi cai si cu servitorul sau. Dar oricât se stradui d'Artagnan sa i cunoasca numele, nu putu sa afle nimic. Nu izbuti decât sa i zareasca fata, în asa fel, încât chipul lui se întipari pentru totdeauna în minte.
D'Artagnan ar fi vrut sa se îmbarce o data cu cei doi calatori, însa o pornire mai puternica decât curiozitatea, aceea a succesului, îl facu sa se departeze de tarm si sa se reîntoarca la han. Aici, de cum intra, oftând, în odaie, se arunca repede în pat, astfel ca sa poata fi a doua zi dis de dimineata odihnit si cu gândurile limpezi, dupa bu¬nele sfaturi ale noptii.
68.- D'ARTAGNAN ÎSI CONTINUA CERCETARILE
În revarsatul zorilor, d'Artagnan puse si el saua pe Nevastuica, peste care daduse norocul în timpul noptii, caci rontaise singura tot fânul ce