putere cârma ce îndrepta luntrea spre un mic port, dragut si cochet, asezat într un golfulet rotund si înconjurat de ziduri noi, crenelate.
— La dracu! Ce vad aici? întreba d'Artagnan.
— Asta e Locmaria – raspunse pescarul.
— Dar dincolo?
— Acolo e Bangos.
— Si mai departe?
— Saujeu... apoi palatul.
— Drace! O lume întreaga! Ah, iata si soldati!
— Sunt o mie sapte sute de oameni la Belle Isle, dom¬nule – îi explica pescarul cu mândrie. Stii oare ca cea mai mica garnizoana are douazeci si doua de companii de in¬fanterie?
— La dracu! facu d'Artagnan, batând cu piciorul în scândura de pe fundul barcii. Maiestatea sa mi se pare ca avea dreptate!
Trasera la tarm.
69.- UNDE CITITORUL VA FI DE BUNA SEAMA TOT ATÂT DE UIMIT CA SI
D'ARTAGNAN, REGASIND O VECHE CUNOSTINTA
La orice debarcare, fie si din cea mai mica barca ce plu¬teste pe mare, se întâmpla sa fii totdeauna cuprins de o tulburare si de o ameteala usoara, ce nu i îngaduie spiritu¬lui sa se bucure de întreaga libertate de care ar avea nevoie pentru a cuprinde de la prima aruncatura de ochi noua priveliste ce ti se deschide în fata. Podul miscator, matelotul care se zoreste, clipocitul apei ce se rostogoleste printre pietre, strigatele si nerabdarea celor care asteapta la tarm sunt amanunte multiple ale acestei senzatii, care se rezuma într un singur rezultat – sovairea.
Asa încât, abia dupa ce debarca si statu câteva minute pe tarm, d'Artagnan observa ca în port, si mai cu seama în cuprinsul insulei, se