Porthos îi raspunse prietenului sau cu un zâmbet magulit.
În timpul celor cinci minute cât îi trebuira lui d'Artagnan ca sa si recapete rasuflarea, se gândi ca de aici încolo avea de jucat un rol nu tocmai usor. Era vorba, anume, de a pune mereu întrebari, dar de a nu raspunde niciodata la nimic. Când îsi recapata rasuflarea, planul lui de bataie era în¬tocmit.
70.- UNDE IDEILE LUI D'ARTAGNAN, MAI ÎNTÂI FOARTE TULBURI, ÎNCEP SA SE
LIMPEZEASCA PUTIN
D'Artagnan porni numaidecât la atac.
— Acum, ca ti am spus totul, draga prietene, sau mai bine zis ca ai ghicit totul, lamureste ma ce faci aici, plin de praf si de noroi?
Porthos îsi sterse fruntea de sudoare si, privind în jurul lui cu mândrie, raspunse:
— Dar mi se pare ca vezi tu singur ce fac aici!
— Fara îndoiala, fara îndoiala: ridici pietre.
— Oh, asta ca sa le arat puturosilor astora ce înseamna un barbat! zise Porthos cu mult dispret. Întelegi însa ca...
— Da, nu asta i rostul tau, sa ridici pietre, cu toate ca multi sunt pusi sa o faca, dar putini pot sa le ridice ca tine. De aceea, te am întrebat adineauri: ce faci aici, baroane?
— Studiez topografia, cavalere.
— Studiezi topografia?
— Da; dar tu, tu ce cauti aici, sub acest vesmânt de burghez?
D'Artagnan recunoscu în sinea lui ca facuse o greseala lasându se prada uimirii. Porthos se folosise de slabiciunea sa, pentru a i arunca o întrebare. Din fericire, d'Artagnan se astepta la aceasta întrebare.
— Afla – zise el – ca sunt burghez de a binelea; hai¬nele n au de ce sa