tot¬deauna clientii , care veneau sa si exprime devotamentul. La capatul scarii avu o convorbire de o jumatate de minut cu un iezuit, care, ca sa i poata vorbi mai īn soapta, īsi vārī capul sub baldachin. Apoi intra īn casa; usile se īnchisera īncet īn urma lui si multimea se retrase, īn vreme ce cāntarile si rugaciunile mai rasunau īnca īmprejur.
Era o zi minunata. Miresmele pamāntului se amestecau cu izurile marii si cu parfumurile ce pluteau īn vazduh. Orasul respira fericire, bucurie, putere. D'Artagnan simtea ca prezenta unei māini nevazute si atotstapānitoare faurise aceasta putere, aceasta bucurie, aceasta fericire si raspāndise pretutindeni aceste parfumuri. "Oh, oh īsi zise el Porthos s a īngrasat, dar Aramis a devenit mai maret."
72.- MARETIA EPISCOPULUI DE VANNES
Porthos si d'Artagnan intrasera la episcopie printr o usa dosnica, stiuta numai de prietenii casei. E de la sine īnteles ca Porthos īi slujise de calauza lui d'Artagnan.
Vrednicul baron se misca mai peste tot ca la el acasa. Totusi, fie dintr o recunostinta muta fata de sfintenia personajului pe care l īntruchipa Aramis, cāt si fata de firea lui, fie din obisnuinta de a fi respectuos cu oricine i se impunea din punct de vedere moral, demna obisnuinta ce facuse totdeauna din Porthos un soldat model si un spirit excelent, datorita acestor motive, spunem, Porthos pastra, de cum intra la sfintia sa episcopul de Vannes, un fel de retinere, pe care d'Artagnan o observa de la īnceput īn chipul de a se purta cu slugile si comesenii. Aceasta rezerva īnsa nu mergea pāna acolo īncāt sa l lipseasca de obiceiul lui de a pune īntrebari. Si Porthos nu i mai slabea pe ceilalti cu īntrebarile. Afla astfel ca preasfintia sa se īntorsese īn apartamentele sale si se pregatea sa vina īn mijlocul prietenilor lui, dar nu cu aceeasi