Si i dadu despre Colbert toate deslusirile pe care Aramis putea sa le doreasca.
Cina, sau mai bine zis convorbirea, se prelungi între d'Artagnan si Aramis pâna la ceasul unu dinspre ziua.
La ceasurile zece precis, Porthos adormise pe scaun si sforaia ca o orga. La miezul noptii îl trezira si l trimisera la culcare.
— Hm – zise el – mi se pare c am atipit; era, totusi, foarte interesant ceea ce vorbeati voi.
La ceasurile unu, Aramis îl conduse pe d'Artagnan în camera ce i fusese harazita si care era cea mai buna din tot palatul episcopal. Doi servitori îi fura pusi la dispozitie.
— Mâine, la ceasurile opt – îi spuse el despartindu se de d'Artagnan – vom face, daca vrei, o plimbare pe cai, împreuna cu Porthos.
— La ceasurile opt? se mira d'Artagnan. Asa de târziu?
— Stii ca eu am nevoie de sapte ceasuri de somn – zise Aramis.
— Ai dreptate.
— Noapte buna, scumpe prieten!
Si l îmbratisa pe muschetar cu toata dragostea.
D'Artagnan îl lasa sa plece. "Bun – îsi spuse el, dupa ce usa se închise în urma lui Aramis – la ceasurile cinci voi fi în picioare." Apoi, aceasta hotarâre luata, se culca si adormi, cum se spune, bustean.
73.- UNDE LUI PORTHOS ÎNCEPE SA I PARA RAU CA A VENIT ÎMPREUNA CU
D'ARTAGNAN
Abia apuca d'Artagnan sa stinga lumânarea, si Aramis, care pândea de dupa perdele ultima pâlpâire de lumina în camera prietenului sau, strabatu coridorul în vârful picioare¬lor si trecu în odaia lui Porthos. Uriasul, culcat de aproape un ceas si jumatate, se lafaia pe o saltea de puf. Era