ai mei, si când vei fi pe deplin odihnit, vino sa te pui la dispozitia mea.
— Sire, de fata fiind sau în lipsa, sunt totdeauna al maiestatii voastre!
D'Artagnan se înclina si iesi. Apoi, ca si cum ar fi venit doar de la Fontainebleau, începu sa cutreiere Luvrul spre a l întâlni pe Bragelonne.
77.- UN ÎNDRAGOSTIT SI O STAPÂNA
În timp ce la castelul din Blois lumânarile ardeau în jurul trupului neînsufletit al lui Gaston de Orléans, care reprezenta trecutul, în timp ce burghezii din oras îi în¬tocmeau epitaful, care era departe de a fi un panegiric, în timp ce DOAMNA, vaduva mostenitoare, uitând ca în anii tineretii ei iubise atât de mult acest cadavru întepenit încât fugise din castelul parintesc ca sa l urmeze, facea, la douazeci de pasi de sala funebra, socoteala averii, fara a mai tine seama de orgoliul rangului, alte socoteli si alte orgolii se înfruntau în toate celelalte unghere ale castelului unde salasluia vreo fiinta omeneasca.
Nici dangatul lugubru al clopotelor, nici glasurile tara¬ganate ale cântaretilor, nici stralucirea facliilor rasfrânta în vitralii, nici pregatirile de înmormântare nu aveau puterea sa tulbure doua persoane asezate în dreptul unei ferestre din curtea interioara, fereastra pe care noi o cunoastem si care lumina o odaie ce facea parte din ceea ce se numea pe atunci micile apartamente. De altminteri, o raza jucausa de soare, care soarelui parea ca nici nu i pasa de pierderea pe care o îndura Franta, o raza de soare, spuneam, cadea asupra lor, rascolind miresmele florilor din apropiere si însufletind pâna si zidurile dimprejur. Aceste doua persoane atât de preocupate, nu de moartea ducelui, ci de convorbirea ce se înfiripase între ele cu prilejul acestei morti, erau o tânara fata si un