chip ce n o mai putea desparti de el era ca Malicorne venea mereu încarcat de vesti proaspete de la curte si din oras, ca el aducea de fiecare data la Blois o moda, o taina, un parfum, ca nu cerea niciodata o întâlnire, ba, dimpotriva, se lasa rugat sa primeasca un favor, dupa care lui îi crapa totdeauna buza. La rândul ei, Montalais nu era zgârcita cu vestile. Prin ea, Malicorne stia tot ce se petrecea la DOAMNA, vaduva mostenitoare, si îi povestea lui Manicamp întâmplari care te faceau sa mori de râs, iar acesta, lenes cum era, i le ducea pregatite de a gata contelui de Guiche, care le împartasea apoi DOMNULUI.
Iata, pe scurt, care era urzeala micilor interese si a micilor conspiratii ce faceau legatura între Blois si Orléans, si între Orléans si Paris, si care aveau s o aduca în acest din urma oras, unde va stârni o adevarata revolutie, pe biata domnisoara de La Valličre, care nici pe departe nu banuia, în clipa când se întorcea din camera de sus, bucuroasa, la bratul mamei sale, viitorul ciudat caruia îi era harazita.
Cât despre cumsecadele Malicorne, vrem sa l numim pe sin¬dicul din Orléans, el vedea tot atât de putin limpede în prezent, pe cât vedeau ceilalti în viitor, si nici prin cap nu i trecea, în timp ce se plimba singur, în fiecare zi, între ceasurile trei si cinci, dupa ce lua masa, prin piata Sfânta Caterina, îmbracat în haina lui cenusie, croita pe vremea lui Ludovic al XIII lea, si cu papucii lui de postav legati cu ciucuri mari, ca el era acela care platea toate hohotele de râs, toate sarutarile fugare, toate susotelile, toata risipa de panglici si toata zamislirea de planuri ce formau un lant neîntrerupt de patruzeci si cinci de leghe de la castelul din Blois pâna la Palatul Regal.
80.- MANICAMP SI MALICORNE
Asadar, Malicorne pleca, dupa cum am spus, si se duse sa l caute pe