steaguri, flamuri si pene fluturau în vazduh, în unduirea galopului cailor.
83.- LA LE HAVRE
Toata aceasta curte, atât de stralucitoare, atât de vesela, atât de însufletita de simtiri felurite, ajunse la Le Havre dupa patru zile de la plecarea din Paris. Era catre ceasurile cinci seara; nu se primise înca nici o veste despre DOAMNA. Pornira sa si caute locuinte; dar, în legatura cu asta, se stârni o mare învalmaseala între stapâni, se iscara ciorovaieli între lachei. În mijlocul acestei zarve, contelui de Guiche i se paru ca l recunoaste pe Manicamp. Într adevar, el era cel care tocmai atunci sosea; dar, întrucât Malicorne îi luase costumul cel mai frumos, el nu mai putuse gasi decât un costum de catifea violeta, brodat cu argint. De Guiche îl recunoscu mai mult dupa costum decât dupa chip, caci vazuse de atâtea ori la Manicamp acest costum violet, care era ultima lui salvare. Manicamp se înfatisa înaintea contelui sub o bolta de faclii care mai mult incendiau decât luminau poarta pe unde se intra în Le Havre si care se afla nu departe de turnul lui Francisc I. Contele, vazând fata mohorâta a lui Manicamp, nu si putu stapâni o izbucnire de râs.
— Eh, bietul meu Manicamp – striga el – iata te în violet! Esti cumva în doliu?
— Sunt în doliu, da – raspunse Manicamp.
— Dupa cine, sau dupa ce?
— Dupa costumul meu albastru, cu fire de aur, care a disparut, si în locul lui nu l am mai gasit decât pe acesta; si înca a trebuit sa fac economii, nu gluma, ca sa l pot rascumpara.
— Adevarat?
— La dracu! Te mai si miri, dupa ce ma lasi fara nici un ban!