pe urma îl apuca de guler si de centura si l azvârli peste bariera, tremurând si gemând de mâine.
— O sa ne mai vedem noi! O sa ne mai vedem noi! îngaima de Wardes ridicându se si culegându si spada de pe jos.
— Eh, la dracu! zise Raoul. Acelasi lucru îti tot repet si eu de un ceas! Apoi, întorcându se catre Buckingham, îi spuse: Duce, nici o vorba despre toate astea, te rog mult; ma simt rusinat c am trecut dincolo de orice margine a rab¬darii, dar nu mi am mai putut stapâni furia. Îti cer iertare, uita totul.
— Ah, scumpul meu viconte – zise ducele strângându i mâna atât de dârza si atât de dreapta totodata – îngaduie mi, dimpotriva, sa mi amintesc, si sa mi amintesc prin ce primejdii ai trecut; omul asta e periculos, te va ucide.
— Tatal meu – raspunse Raoul – a trait douazeci de ani sub amenintarea unui dusman mult mai de temut, si e înca viu. Sunt plamadit dintr un sânge pe care Dumnezeu îl ocroteste, domnule duce.
— Tatal dumitale avea prieteni de nadejde, viconte.
— Da – ofta Raoul – prieteni cum nu se mai întâlnesc astazi.
— Oh, nu spune asta, te rog, în clipa când îti daruiesc prietenia mea.
Si Buckingham întinse bratele spre Bragelonne, care primi cu bucurie alianta oferita.
— În familia mea – adauga Buckingham – se moare pentru cei pe care i iubesti, stii asta, domnule de Bragelonne?
— Da, duce, o stiu – raspunse Raoul.
88.- CE GÂNDEA CAVALERUL DE LORRAINE DESPRE PRINTESA
Pe drum nu se mai întâmpla nimic deosebit. Sub un motiv oarecare, ce nu facu mare vâlva, domnul de Wardes se desprinse de grup si o lua înainte.