razbunarea ma priveste numai pe mine.
— Numele lui, domnule!
— Nu pot îngadui sa te expui unei primejdii!
— Ma iei drept un Don Diego? Numele lui!
— Îl ceri cu tot dinadinsul?
— Vreau sa l stiu.
— Vicontele de Wardes.
— Ah, facu linistit Athos. Foarte bine, îl cunosc. Dar caii nostri sunt gata, domnule; în loc sa plecam peste doua ceasuri, vom pleca chiar acum. În sa, domnule, în sa!
91.- PRINTUL E GELOS PE DUCELE DE BUCKINGHAM
În timp ce domnul conte de La Fčre se îndrepta spre Paris, însotit de Raoul, Palatul Regal era teatrul unei scene pe care Moličre ar fi numit o de buna comedie.
Trecusera patru zile de la casatorie. DOMNUL, dupa ce mâncase în mare graba, trecu în anticamerele sale, cu buzele strânse, cu sprânceana încruntata. Masa nu fusese vesela. DOAMNA ceruse sa fie servita în apartamentul ei. Printul luase deci prânzul în cerc restrâns. Cavalerul de Lorraine si Manicamp fusesera singurii prezenti la acest dejun, care ti¬nuse doar trei sferturi de ceas, fara sa se scoata o vorba.
Manicamp, mai putin introdus în intimitatea altetei sale regale decât cavalerul de Lorraine, încerca în zadar sa citeasca în ochii Printului motivul pentru care avea o mina atât de posomorâta. Cavalerul de Lorraine, care n avea nevoie sa ghiceasca nimic, fiindca stia totul, se ospata cu acea pofta extraordinara pe care o avea atunci când îi vedea pe altii mâhniti, si se bucura în aceeasi masura de supararea Printului, ca si tulburarea lui Manicamp. Îi facea placere sa l tina la masa, în timp ce el