— Foarte bine, nu mai starui – zise Ludovic al XIV lea.
— V am convins cel putin, sire? întreba cardinalul, punându si palma pe mâna regelui.
— Întru totul.
— Cereti mi orice altceva, sire, si voi fi fericit sa va ajut, dupa ce v am refuzat lucrul acesta.
— Orice altceva?
— Ei bine, da, caci nu sunt eu cu trup si suflet în slujba maiestatii voastre? Hei, Bernouin, faclii si paznici pentru maiestatea sa! Maiestatea sa se reîntoarce în apartamen¬tele sale.
— Nu înca, domnule, si fiindca te arati atât de bine¬voitor cu mine, voi cauta sa trag foloase.
— Pentru maiestatea voastra, sire? întreba cardinalul, sperând ca macar de data aceasta va fi vorba de nepoata sa.
— Nu, domnule, nu pentru mine – raspunse Ludovic – ci tot pentru fratele meu Carol.
Chipul lui Mazarin se întuneca deodata si cardinalul bolborosi câteva cuvinte pe care regele nu le putu auzi.
11.- POLITICA DOMNULUI DE MAZARIN
În locul sovaielii ce l stapânea cu un sfert de ceas mai înainte, când pornise spre cardinal, acum în ochii tânarului rege se putea citi acea vointa împotriva careia poti lupta, pe care o poti chiar rapune prin propria ei neputinta, dar care va pastra, ca o rana în adâncul inimii, macar amintirea înfrângerii sale.
— De data asta, domnule cardinal, e vorba de un lucru mult mai usor de gasit decât un milion.
— Credeti oare, sire? zise Mazarin, privindu l pe rege cu ochiul acela